Cei mai mulți vin la Demre pentru două lucruri — mormintele rupestre din Myra și biserica Sfântului Nicolae — și pleacă în aceeași după-amiază. Păcat, pentru că partea frumoasă sunt cei douăzeci de kilometri de coastă de o parte și de alta. Mai jos e tot ce le recomandăm pasagerilor noștri, marcat pe o hartă; locurile la care se ajunge doar pe apă sunt indicate ca atare.
Atinge un număr ca să citești despre el.
O privire schematică, nu o hartă de navigație — pozițiile sunt relative. Ca să ajungeți efectiv, folosiți linkul cu indicații de la fiecare loc.
Morminte liciene săpate direct în peretele de stâncă și, dedesubt, un teatru roman de aproximativ zece mii de locuri — cel mai mare și cel mai bine păstrat de pe această coastă. Cea mai mare parte a orașului este încă îngropată sub aluviunile depuse de râul Myros; de aceea i se spune Pompeiul Anatoliei. Sunt în curs lucrări de restaurare, așa că unele zone pot fi închise. La cinci minute de centru și aproape fără umbră.
Biserica din secolul al IV-lea unde Nicolae a fost episcop — omul real din spatele lui Moș Crăciun. Mozaicurile bizantine de pe pardoseală și frescele sunt încă la locul lor.
Portul antic al Myrei, unde hambarul lui Hadrian încă stă în picioare, cu muzeul regiunii construit alături. Săpăturile au scos la iveală o sinagogă din secolul al V-lea — prima descoperită pe coasta mediteraneeană a Anatoliei — cu reliefuri de menoră păstrate pe pietre. În perioada bizantină, în jurul aceluiași port se aflau cinci biserici și această unică sinagogă. Zona umedă din spate este o rezervație de păsări cu 168 de specii înregistrate. În sezon este deschis zilnic între 08:30 și 19:00, destul de târziu cât să treceți după o zi pe mare.
Un mic sanctuar oracular în mlaștinile de la nord-vest de oraș, unde preoții citeau cândva viitorul în mișcarea peștilor. Liniștit, năpădit de vegetație și aproape niciodată aglomerat.
Un oraș pe vârf de deal, la care se ajunge pe jos prin pădurea de pini: un teatru plin de sarcofage răsturnate și o priveliște care coboară până la mare.
Străzi, scări și depozite liciene chiar sub apa limpede, pe un kilometru și jumătate de-a lungul insulei Kekova. Aici înotul este interzis — îl privești trecând de pe barcă.
Golful vechiului șantier naval: pe mal, ruinele unei biserici bizantine, iar sub apă zidărie din aceeași epocă — și peste ea ai voie să înoți.
Un golf larg și adăpostit, verde-albăstrui, la care se intră printr-o strâmtoare vegheată de caprele sălbatice ale insulei Aşırlı. Unul dintre cele mai liniștite locuri de ancoraj de pe coastă.
O peșteră marină în dreptul insulei Aşırlı și unul dintre ultimele locuri de reproducere ale focii-călugăr de Mediterana — o specie ajunsă la circa 900 de exemplare în toată lumea, dintre care aproximativ 120 în apele Turciei. Odinioară bărcile intrau înăuntru. Din 2025 gura peșterii este închisă cu un lanț, iar intrarea este interzisă: camerele-capcană cu infraroșu arătaseră cât de mult deranjau vizitele focile. Peștera se vede în continuare de pe apă și exact așa v-o arătăm.
Cea mai limpede apă din arhipelag, la capătul vestic al insulei Kekova, cu fortificații în ruină pe insulițele care păzesc accesul.
Un sat de pescari construit printre morminte liciene, acolo unde se termină drumul și încep bărcile. Sarcofagele anticei Theimussa stau chiar pe mal.
Un sat fără drum de acces. Deasupra acoperișurilor, o cetate a cruciaților; în apa mică, un sarcofag licia; iar în capul scărilor, înghețată de casă.
De aici pleacă bărcile noastre, iar alături e o plajă lungă. Un izvor de apă dulce se varsă aici în mare, iar țestoasele Caretta caretta vin să se hrănească.
O fâșie liniștită de nisip și pietriș la est de oraș — puțin adâncă, caldă și pe alocuri umbrită. Cea pe care o aleg familiile care vor mare fără aglomerație.
O plajă lungă și deschisă la marginea estică a câmpiei, cu serele în spate și munții dincolo de ele. Bună pentru o plimbare și o baie la final de zi.
Izvoare minerale aproape de țărm, folosite aici de generații pentru piele. Călduțe, bogate în minerale și, cum te aștepți de la sulf, se găsesc după miros.
Unele drumuri se merg, altele se simt. Drumul Licia se întinde pe aproximativ 540 de kilometri, de la Fethiye până la Antalya, înșirând orașele unei civilizații dispărute acum două mii de ani: Patara, Xanthos, Aperlai, Myra, Simena, Olympos.
Porțiunea de la Demre și Kekova este printre cele mai frumoase de pe tot traseul. Cei care trec creasta dau peste priveliștea pe care aproape nimeni altcineva nu o are: dedesubt, Orașul Scufundat; pe stânca lui, cetatea Kaleköy; gura Peșterii Piraților și arhipelagul care se întinde până la orizont.
Noi vedem aceleași locuri de pe cealaltă parte. Osman citește această coastă de pe apă de patruzeci de ani, iar cei care merg pe jos o citesc de sus — aceleași ruine, aceeași lumină, două feluri de a ajunge la ele. Pasagerii care tocmai au coborât de pe traseu spun adesea că abia pe barcă li se închide harta din minte.
Myra, biserica și muzeul de la Andriake umplu o dimineață. Golfurile și Orașul Scufundat înseamnă o zi întreagă pe apă. Să le înghesui pe amândouă într-o zi înseamnă să grăbești exact partea de care îți amintești după.
Vara vizitați Myra și biserica înainte de 10:00 — umbră aproape că nu e, iar autocarele ajung pe la mijlocul dimineții. La mare e invers: cea mai caldă e din iulie până în octombrie.
La Myra, biserică, Andriake, Sura și plaje se ajunge cu mașina. La Kyaneai se urcă pe jos de la șosea. La Orașul Scufundat, la Tersane și la Kaleköy nu ajunge niciun drum.
Jumătate din lista asta există doar de pe apă. Exact asta e ziua pe care o facem noi.